A doua tinerete a carbunilor

In urma cu cativa ani in ziare apareau mereu stiri despre inchiderea diferitelor mine de carbuni din tarile industriale de apus, in numele “modernizarii”, “rentabilizarii” sau “rationalizarii exploatarii carbunilor”. Nici astazi tendinta de scadere a productiei de carbune n-a putut fi gasita sau redresata in multe tari pe vremuri vestite pentru industria lor carbonifera: Franta, R. F. Germania (Olanda,care producea cateva milioane de tone de carbuni pe an, nu mai produce astazi nici o tona),desi pe plan mondial tendinta s-a schimbat in mod radical. Greva minerilor britanici din 1984-1985, inpotriva inchideri minelor este doar un aspect al luptei date in jurul supravietuirii industriei de extractie a carbunilor si a industrilor ce folosesc carbunele in aceste tari .

“Se parea” pana de curand ca ar avea loc o eliminare,o inlaturare din competitia materilor prime, din resursele de energie, a avut loc eliminarea carbunilor. In dezvoltarea impetuoasa a tuturor ramurilor industriale , in aparitia continua de noi ramuri de stiinta si de activitate productive, in extinderea si diversificarea continua a proceselor de productie, in intreaga revolutie tehnico-stintifica ce se petrece in zilele noastre, cu folosirea celor mai diferite si mai noi surse de materi prime, pe langa restrangerea utilizari carbunilor drept combustibil si ca materie prima de baza pentru produse chimice, au crescut continu –pana la inceputul ultimului deceniu – nu numai in valori absolute, cantitatile de titei si de gaze folosite in locul carbunilor. Si in toate acestea pana in momentul cand crizele energetice, si mai ales crizele petrolului din 1973 si 1978-1980, au facut opinia publica si in special forurile conducatoare ale statelor atente asupra posibilitatilor totusi limitate ale planetei, asupra risipei si a necesitatii stringente de a trece la dezvoltarea si folosirea si a altor resurse energetic