Astronomia meridiana
1. Astronomia meridiana
Inainte de a vedea cum se pot obtine alte rezultate importante, vom trece in revista cateva din datele de observatie obtinute cu ajutorul instrumentelor pre-galileene cu privire la cei mai importanti astri, urmariti inca din antichitate. Multe din aceste date au fost obtinute prin, observarea trecerii astrilor la meridianul locului de observare; aceasta, pe de o parte, datorita faptului ca altfel de observatii necesita instrumente destul de complicate si, pe de alta parte, datorita faptului ca - pentru emisfera nordica - trecerea la meridian a unui astru constituie momentul inaltimii maxime a acestuia fata de orizont, deci momentul celei mai bune vizibilitati.
a. Meridianul geografic si cel astronomic (ceresc) al unui loc
Astronomii au inteles, inca din antichitate, ca Pamantul are o forma aproximativ sferica; ei au considerat ca Pamantul este fix, iar sfera cereasca - mai precis, sfera stelelor "fixe" - se roteste in jurul unei axe - numita "axa lumii" - care trece prin centrul Pamantului. Noi stim, astazi, ca Pamantul este cel care se roteste, dar acest fapt nu schimba aparenta fenomenelor ceresti observate, ci numai explicatia acestora.
Planul care trece prin axa lumii (sau a Pamantului) si un punct de pe suprafata acestuia se numeste "planul meridian al locului respectiv"; planul meridian al unui loc intersecteaza suprafata ideala a Pamantului dupa un cerc numit "meridianul geografic al locului". Meridiana locului poate fi considerat ca o concretizare "locala" a meridianului geografic.
Planul meridian al unui loc, trecand prin centrul Pamantului si prin locul de observare (deci, prin doua puncte de pe verticala locului), include in el verticala locului. Planul meridian intersecteaza sfera cereasca dupa un cerc mare, numit "meridianul ceresc al locului"; meridianul ceresc al locului este fix in raport cu locul de observare.
Datorita rotatiei aparente a sferei ceresti, aceasta din urma este mobila in raport cu meridianu