Comentariul poeziei „Singuratate” de Mihai Eminescu

Poezia „Singuratate” apartine „ciclului veronian” aparuta în „Convorbiri literare” 1.03.1878. În aceasta perioada poetul traieste o profunda singuratate si dezamagire în dragoste. George Calinescu numea „poezia tacerii absolute” în care solitudinea desavîrsirii îngusteaza constiinta de sine si da nastere acelui sfîrsit, denotînd o meditatie ce evoca sentimentul singuratatii si al curgerii timpului.
În compozitia poeziei se disting doua planuri. Primul plan insera 1-7 strofe ce adîncesc atmosfera singuratatii, tristetii si melancoliei. În celalalt plan se includ ultimele 3 strofe ce activeaza starea eului liric datorita aparitiei iubitei.
Poezia începe cu imaginea unui spatiu mediu al eului liric: perdele, masa, foc, soba, care denota atmosfera de intimitate tensionanta. Antiteza „focul pîlpîe în soba / iara eu pe gînduri...” determina o stare emotionala brusca. În camera iluminata de pîlpîitul flacarii din soba, se proiecteaza chipul prizonierului al amintirilor. Epitetul „perdelele lasate” si verbele „pîlpîe”, „cad”, „tîrîiesc” releva monotonia, stagnarea timpului în care este cuprins eul liric. Repetitia si aliteratia” stoluri, stoluri trec prin minte” determina inundarea spatiului cu amintiri abundente de dulci fantasme, de dulci iluzii, generînd o stare meditativa, somnolenta. Epitetul dublu „negri, vechi zidiri” nuanteaza îndepartarea în timp si spatiu a eului liric, al carui suflet este ca o zidire. Motivul amintirilor rezida din simbolul greieri, epitetul dublu „grele, mîngîioase amintiri” si metafora „se sfarma-n suflet”, care creeaza un zbucium sufletesc, învaluit de o stare dezolanta, de o trista amintire persistenta.
Motivul trecerii timpului este accentuat de actiunile simbolurilor zoomorfe: greieri, soareci, care trezesc imediat melancolia si lupta împotriva scurgerii iremediabile a timpului. Lupta cognitiva se regaseste prin scris. Metonimia „suna cleampa” determina aparitia iubitei, bucuria iubir