Referat - Cresterea economica si mediul inconjurator

Categorie
Referate Economie
Data adaugarii
acum 5 ani
Afisari
367
Etichete
cresterea, economica, mediul, inconjurator
Descarcari
235
Nota
0 / 10 - 0 voturi

Cresterea economica si mediul inconjurator


Introducere

Ca urmare a cresterii economice generale, progreselor obtinute în toate domeniile vietii economice si sociale, omul a ajuns astazi sa dispuna de mijloace tehnice atât de perfectionate, încât consuma cantitati imense de resurse naturale regenerabile si neregenerabile, exploatând tot mai intens factorii de mediu si modificând natura într-un ritm rapid. Neimpunând însa asupra actiunilor sale un control adecvat si constient, omul lasa cale libera dezlantuirii unor dezechilibre economice, cu efecte negative asupra calitatii vietii sale cât si asupra evolutiei biosferei.
Din aceste motive în rândurile oamenilor de stiinta, ale oamenilor politici, ale populatiei în ansamblu, s-a format treptat convingerea ca, în conditiile civilizatiei contemporane, activitatea economica presupune nu numai preocuparea de a spori volumul si calitatea bunurilor materiale si a serviciilor prin asigurarea în mod curent a unei eficiente economice ridicate, ci si o grija crescânda de a proteja mediul înconjurator, care în ultima analiza, constituie conditia materiala de baza a cresterii economice.
Devine tot mai evident faptul ca, în conditiile unui mediu puternic degradat si poluat, un standard de viata materiala fie el si foarte ridicat îsi pierde orice sens, nemaitinând seama de influenta negativa a acestui mediu asupra evolutiei în perspectiva a fenomenelor naturale si biologice si, prin aceasta, asupra cresterii economice însesi.
În asemenea împrejurari apare tot mai necesara elaborarea si adoptarea unei politici economice de larga perspectiva, în care sa-si gaseasca locul o strategie ecologica concretizata în actiuni speciale de protejare a mediului înconjurator, integrate în programe de dezvoltare economica, precum si în crearea unor mecanisme economico-sociale de înfaptuire a acestor programe, ca si în realizarea unui cadru legislativ si institutional adecvat.
Devine astfel necesar studiul acestor fenomene în cadrul unei dis


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2024 - Referatele.org