Adauga Referat

Octavian Goga - Noi

Adaugat de: Admin
Data adaugarii: 22.06.2010 11:44

Octavian Goga Noi In cadrul dezvoltatrii poeziei romnesti, Octavian Goga este cel mai autentic continuator al lui Eminescu, nu n sensul imaginaiei epigonice, de felul celei a lui Vlahu i a altora din jurul su, ci n nelesul profund al cuvntului. Prin excelen liric, Goga este, ca i Eminescu, un exponent al poporului. Ceea ce l-ar deosebi de naintaul su ilustru ar fi mesianismul mai accentuat, mai vizibil n expresie, tendina de a striga ca un profet durerile celor de peste munii. n Fragmente autobibliografice (Bucureti, Cartea romneasc, 1934) poetul mrturisea: "Eu, graie structurii mele sufleteti, am crezut ntotdeauna c scriitorul trebuie s fie un lupttor, un deschiztor de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtreaz durerile poporului prin sufletul lui i se transform n trmbi de alarm". ns, de alt parte, plecnd de la Eminescu, Goga a intuit mai mult ca oricare altul valoarea poetic a doinei, a cntecului de jale, murmurat ca pentru sine nsui, dar cu att mai emoionant, mai convingtor, mai omenesc. A aprut iniial n revista budapestan Luceafrul, ulterior fiind cuprins n volumul Poezii publicat n 1905. Poezia Noi este o doin cult n care tendina, revolta mpotriva asupririi naionale i sociale a romnilor din Ardeal se transform n art superioar, ntr-un mod surprinztor i original. Foarte greu de analizat (ca i poezia popular), versurile lui Goga vehiculeaz aproape nite concepte: jale, lacrimi, cntece, suferin, patimi, laolalt cu elemente ale naturii, luate de asemenea la nivelul generalitilor, fr nchegarea unei imagini pictorice, individualizatoare: codri verzi de brad, cmpuri de mtas, fluturi, privighetori, Murul, tustrele Criurile, Oltul etc. Poezia impresioneaz prin modul spunerii, prin melodia de doin care o strbate de la un capt la altul, legnd aceste concepte ntr-un cntec de jale, ntr-o zicere parc impersonal, ieit din condiia neamului asuprit. Transferul de la persoana I singular la persoana I plural, al lui eu n noi, pare cu to

Aceste este doar un simplu preview la acest referat.
Pentru referatul complet va rugam frumos sa il downloada-ti

Materie: Romana
Descarcari: 65
Accesari: 189
Nota: -
Taguri: octavian, goga
Nu poti descarca acest referat?