Omul si pestera II



Problema raportului dintre om si mediul sau de viata este la moda. De cand s-a vazut cat de precar este acest raport si cat de grave sint consecintele pe care le antreneaza deteriorarea lui,mediul a fost desfacut in componentele sale, fiecare fiind supus unei minutioase analize. Pesterile, elment componental mediului geografic, constitue o entitate bine definita, bucurandu-se din cele mai vechi timpuri de atentia omului. Daca adaugam indiscutabila vraja pe care o exercita prin insolitul peisajelor si mirajul necunoscutului, este usor de vazut ca analiza acestui raport reprezinta o tema de meditatie, generoasa si inedita. O astfel de meditatie este referatul de fata, care incearca sa surprinda, in toate articulatiile ei, relatia ce a legat pe om de lumea subterana a pesterilor.
Carst-ul este ansamblul formelor de relief ce apar pe rocile usor dizolvabile (sare, calcare, gips), la suprafata terenului (exacarst) si in subteran (endocarst); procesele care dau nastere carstului sunt: dizolvarea , precipitarea chimicas si eroziunea: cele mai tipice forme carstice apar pe calcare. Stadiile de evolutie ale carstului sunt: merocarstul, carstul de tradite si holocarstul; se adauga carstul fosil, clastocarstul sau pseudocarstul; carstul tropical – cu forma de turnuri; kegelkarst si vulcanul carst etc. Formele sint extrem de variate: endocarstice (pesteri , avene, vai in trepte antitetice etc.)
Formatiunile calcaroase sint in structuri de tipuri foarte variate, ce pot fi definite in functia de pozitia tectonica a fiecarei dintre ele si de pozitia lor in cadrul unitatii lor respective. In functie de aceeasi factori se pot distinge urmatoarele tipuri structurale:
1. Calcare tabulare, Prezente pe platformele prealpine care nu au mai suferit cutari dupa depunerea calcarelor sau in unitatile post-tectonice, unde de asemenea nu au mai fost deformate. In prima categorie intra formatiunile carbonate din platforma moesica, iar din a doua categorie fac parte