„Sadovenianismul, fenomen spiritual complex, reprezinta în primul rând, o rarisima capacitate asociativa, un aliaj de real si fabulos, de candoare, de revolta si sublim, artistul ridicându-se ca mai înainte Eminescu, de la personal si marginit la totalitate (…). Stilul sadovenian – sinteza de romantism, de echilibru clasic si fertile aluviuni folclorice – urmeaza hotarât particularitati ale fondului national. Între linistea aproape siderala a pastorului din Miorita, intre linistea-miraj la astralul Eminescu si linistea-întelepciune (adica acord cu destinul) la Sadoveanu – filiatia e învederata. Sadoveanu, e, ca si Eminescu, un rezonator multiplu, în al carui suflet vibreaza milioane de sensibilitati. Dupa Eminescu, daca au creat valori incontestabile, pline de substanta umana, nimeni n-a realizat o mai completa harta a spiritualitatii poporului român în dominantele lui” (C.Ciopraga).
Romanul Baltagul, scris în numai 17 zile, aparut în 1930, are ca surse de inspiratie trei balade populare din care sunt preluate anumite teme si motive mitice: „Salga” (dorinta de împlinire a dreptatii), „Dolca” (ideea de legatura a omului cu animalul devotat), „Miorita” (tema, motivul, conflictul, conceptia asupra mortii).
Nechifor Lipan pleaca la ernatic cu doi ciobeni cu care s-a cunoscut la Dorna .Grupul din romanul “Baltagul” constituit din cele trei personaje : Nechifor Lipan , Calistrat Bogza , Ilie Cutui) este asemanat cu celalant grup din Miorita :baciul unguren ,vrincean ,moldovean.
Ideia este aceiasi ca si in balada:
“Iar cel ungurean
Si cu cel vrîncean
Mari ,se vorbira,
Ei se sfatuira
Pe l-apus de soare
Ca sa-l mi-l omoare
Pe cel moldovan
Ca-i mai ortoman
S-are oi mai multe,
Mîndre si cornute…”
Distanta de la balada populara la roman este mare, trecând prin talentul, imaginatia, patrunzatoarea observatie sicuala si psihologica a romancierului. Mihail Sadoveanu înlatura descrierea si pune accentul pe actiune si pe psihologie.
Sunt înlaturate elementele de