Preview
Dumnezeu – concept filosofic
Ideea filosofica de Dumnezeu reuseste într-o masura mai mult sau mai putin precara a ascunde o explicatie a necunoscutului în spatele unui nume.
Absolutul se va numi Dumnezeu ca expresie pura a acestei teorii; miscatorul întru toate, în sine nemiscat ca element de plecare, se va regasi tot în Dumnezeu si, actul pur, lipsit de potenta si de posibilitatea de a fi creat prin alipirea unor atribute de catre altcineva, se va închide deasemenea în aceasta denumire.
Viziunea filosofica nu se vrea nici pe departe religioasa, dar nici ateista, caci, oricum, asa cum demonstreaza Mircea Eliade, si cei mai convinsi ateisti îsi vor regasi, sub o anumita lupa, actiunile într-o practica religioasa ascunsa de simbol.
Astfel se aduce denumirea în concept, în conceptul de Dumnezeu ce devine cu atât mai ambiguu cu cât sunt luate în vedere diferitele teorii ale marilor gânditori. Se unesc mai multe ideologii, unele se bazeaza pe idei ale unor predecesori, dar în analiza atenta întrebarile îsi au doar raspunsuri suspendate în nesiguranta, caci în aceasta cursa catre definirea si dovedirea existentei unui asemenea absolut, demonstratia se bazeaza pe o logica a intangibilului, proiectata din necesitate în imaterial si chiar aruncata într-un joc de noroc a carui miza se zbate între siguranta si nesiguranta unui câstig sau a unei pierderi.
Se cauta deci o existenta în sine, o tangibilitate a inexplicabilului, a ceea ce depaseste omul, fie el si dedublat (în corporal si spiritual), ce depaseste limitele stiintificului, o existenta (imanenta), suficienta siesi, indiscutabila din nestiinta si necesitate.
Toma d’Aquino releva cinci modalitati prin care afirma ca este atestata existenta lui Dumnezeu. Exista în teoriile sale aceeasi logica clara, proprie filosofilor când se vrea cu orice pret a se atinge un scop. Vrea, însa a aduce concretul într-o stiinta relativa cum este filosofia. Ori filosofia nu este matematica, ori fizica pura, ci o metafizica – este o co ...
